E fost odata ca niciodata, pe balta Rotbav 2 din Brasov, pe vremea cand eram crapist pur sange…
Intotdeauna am fost de principiul ca nu tot ce zboara se mananca, extrapoland putin in pescuit – nu tot ce citesti in articole garanteaza aceleasi rezultate ca ale autorului respectiv. Si totusi…
Au trecut ceva ani de la aceasta partida de pescuit dar de fiecare data imi aduc aminte de ea cu placere. Adoram pescuitul la crap cu metode si scule specifice dar nu aveam “stare” pana incepeau avertizorii sa sune….daca incepeau. Ca multi dintre colegii de breasla nu petrec pe balta atat de mult timp pe cat mi-as dori si de aceea vreau sa profit de fiecare minut al partidei. Ca urmare nu exista partida de crap sa nu pescuiesc si la match sau varga, de dragul activitatii…
Dupa lectura precedenta ce detalia pescuitul crapului pe un pat de seminte (Rod Hutchinson – Teoria preocuparii), m-am decis sa pun si in practica cele invatate, ca un invatacel studios ce eram. Am pregatit pentru urmatoarea partida de pescuit o galeata cu diverse seminte fierte ( porumb, grau, porumb de floricele, mei si multa canepa), peste care am turnat o punga de aditiv sensas de capsune ( la indicatia colegului meu de munca la vremea aceea – Peter Micula). Am ajuns pe malul lacului in jurul orei 5, singur pe toata balta impreuna cu o ceata densa care nu vroia sa vad nici macar marginile pontonului.
Am pescuit de multe ori in acel loc asa ca am inceput sa nadesc cu racheta pe directia care o stiam OK, cu firul in clips. Dupa 30 min. am terminat de aruncat cam jumatate din seminte si am luat o scurta pauza sa-mi trag sufletul. Am montat rod-pod-ul si am aruncat si cele trei lansete, una pe substrat, pe boiles si celelalte doua pe porumb, cu un flotor intercalate in speranta unui amur.
Constient ca 2-3 ore patul de nada nu va produce nimic mi-am zis ca este timpul sa-mi fac si damblaua de pescar de stationar – am rupt rapid doua pungi de nada, dupa sitare am aruncat si o conserva de porumb si am facut doua paturi de nada, unul la vreo 25 m pentru match si unul mai aproape, la cca 7-8 m, pentru varga. Conditiile meteo erau perfecte, nazile – momelile, monturile la fel – si totusi absolut nimic, nicio prezentare la betele de crap pana la ora 14.00 iar la pluta maruntis, nimic peste 100 grame.
Oarecum consolat ca am facut totul dar mai sunt si zile in care chiar nu vrea, m-am apucat sa mananc. Din senin in acalmia in care eram si-a facut prezenta vantul , la inceput timid, ulterior mult mai hotarat. Din pacate nu-mi batea in fata sa pot spera ca-mi aduce peste, ci din spate. Resemnat ca nici macar natura nu coopereaza am continuat sa mananc, dar tot cu ochii la valurile din departare provocate de vant. In general nu renunt usor, cu atat mai mult la pescuit. Mi-am strans harsanalele de crap si le-am bagat in masina, oprind doar galeata pe jumatate plina de seminte-n zeama si varga, un Trabucco Team Italy de 8 m. Am luat-o la pas catre malul opus, unde valurile se spargeau de mal. Am aruncat doua treimi de seminte-n apa si m-am apucat de facut o bresa in perdeaua de stuf pentru a putea pescui in conditii optime.

A durat o ora toata pregatirea locului dar a meritat……o boaba de porumb in conserva si prima lansare….. Cu ochii dupa o variant de proptire a vergii n-am mai urmatit pluta dar in schimb am simtit cum varga vrea sa plece-n larg. Am facut o scurta miscare de intepare si mi-am dat seama ca am deranjat pe cine nu trebuie. Linia de 18, forfacul de 16 si carligul de 10 au rezistat eroic 15-20 de secunde dar atat, trosc si gata……
Deloc suparat si mai degraba fericit ca am luat decizia buna cu mutatul am legat un carlig direct pe camp si am lansat. Nu a durat prea mult si pluta facea “pluta” pe suprafata apei, am intepat sovaitor cu gandul la vreun caras prapadit si am simtit senzatia anterioara, de parca am agatat un bustean. Firul tiuia in vant, nervii mei la fel………..o mare greutate si atat, dupa cateva moment a inceput deplasarea foarte lenta, paralel cu malul. Aratam ca si cum mi-am scos catelul la plimbare desi de data asta eu eram in rolul cainelui. Am mers cca 30 de metri pe mal cu varga incovoiata la maxim fara sa pot ridica pestele la suprafata sa-l pot vedea , a stat putin in loc si a luat-o inapoi spre bucuria mea, care mi-am lasat minciogul pe locul de pescuit. Cand am ajuns langa minciog am incercat o contrare mai ferma si am reusit sa-I opresc din plimbare. Daca tot ai obosit putin dupa 30 min de lupta hai sa ne si cunoastem, mi-am zis in sinea mea……. si l-am fortat sa urce…..cooperant, a urcat…..si l-am vazut – era ditamai “tubul de oxigen” , un amur pe care l-am evaluat rapid la 10-12 kg. Ne uitam unul la altul, el oarecum surprins de tupeul meu. Am observant carligul bine infipt si mi-am zis ca daca nu l-am scapat pana acum este al meu…..am luat minciog-ul, l-am pozitionat in fata pestelui pe care am inceput sa-l trag usurel . Foarte docil acesta venea cooperant, cu aceeasi expresie de uimire in ochi.
Gata, e al meu….. a intrat in minciog capul dar nu mai avansa din cauza aripioarelor pectorale. Brusc mi-am dat seama ca minciogul de stationat a devenit un fel de bikini pe langa acest peste, aveam si unul de 1 m, de crap, dar in masina. Pe principiul “ori la bal ori la spital” am bruscat minciogul sa intre mai adanc amurul in el…….si cam asta a fost, normal ca m-am ales cu “spitalul”………s-a uitat odata urat la mine, a facut o intoarcere si intr-o fractiune de secunda cred ca era in mijlocul lacului, cu linia mea dupa el, ca un taietel ramas in coltul gurii dupa ce a servit masa.
M-am asezat jos, scaldat de valuri de andrenalina. Mi-am dat seama ca nu sunt deloc suparat, ci doar implinit ca am trait senzatiile acestui drog numit pescuit, pentru care toti facem atatea sacrificii si suportam atatea scandaluri din partea sotiilor.
Schumi
Vantul si tubul de oxigen (Schumi, nov 2013),