«

»

Montura combinata cu feedergum in pescuitul la feeder (Szilagyi Francisc, august 2014)

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.8/5 (38 votes cast)

    Recent am vizionat un videoclip facut de un renumit pescar de feeder din Ungaria. Persoana respectiva a utilizat o montura combinata cu powergum, iar partida lui de pescuit s-a desfasurat pe Dunare, in Ungaria. De doi ani incoace folosesc si eu powergum la anumite partide, dar montura pe care am vazut-o acum era una diferita. Am decis sa o testez si eu, dar am modificat-o putin, sa fie mai pe placul meu.

    In primul rand vreau sa mentionez ca, folosesc powergum si feedergum doar in cazul in care pescuiesc pe ape curgatoare cu curent puternic unde sunt nevoit sa folosesc cosulete mari, strune din fir foarte subtire si trebuie sa pun varfurile cele mai groase pe lanseta. Acest accesoriu are capacitatea de a absorbi socurile care apar in timpul drillurilor si a lansarilor cu cosulete grele, protejand astfel struna respectiv linia principala. Pe ape curgatoare lipsite de curent sau ape statatoare nu mai vad nevoia acestui accesoriu, nu o folosesc.

    Iata si lista accesoriilor cu ajutorul carora am confectionat montura mai sus mentionata:

Accesoriile necesare confectionarii unei monturi de feeder combinat cu feedergum

Accesoriile necesare confectionarii unei monturi de feeder combinat cu feedergum

    Confectionarea monturii pas cu pas:

  1. Se taie aproximativ 30 de centimetri de feedergum
  2. Se face un nod dublu intr-un capat si se strange. Este nevoie de nod dublu pentru a fi siguri ca nu se desface in timpul pescuitului.

 image003

  1. Se face un nod dublu pe la mijlocul segmentului de feedergum dupa care se trage opritorul siliconic, margeluta din plastic si vartejul cu agrafa.
  2. Se face si al treilea nod dublu pe celalat capat al segmentului de feedergum si se taie marginile.

    Daca ati facut totul bine, montura trebuie sa arate astfel:

montura feeder cosulet metalic

    La prima vedere montura pare ciudata, pentru ca nu stim cum se ataseaza struna si firul principal. Cand am vazut videoclipul, mi-am pus aceeasi intrebare. Este foarte simplu insa. Linia principala se ataseaza cu ajutorul unui nod Uni. Pentru a lega struna, se introduce carligul in bucla strunei iar in bucla astfel creata se introduce capatul segmentului de feedergum, apoi se strange. Am fost sceptic la inceput, nu credeam ca tine nodul acela mic, dar mi s-a dovedit contrariul.

    Pe langa faptul ca montura ajuta la absorbirea socurilor, mai are si rol de antitangle, lucru ce puteti observa pe urmatoarea poza:

montura feeder cosulet metalic

    Pun aici si linkul unde puteti viziona videoclipul din care m-am inspirat:

    Montura urma sa fie testata in 3 partide de pescuit: de doua ori pe Mures si odata pe Bega.

    Nada utilizata

    In cele 3 partide am apelat la urmatoarea combinatie de nada:

Combinatie de nada ideala pentru pescuitul pe ape curgatoare

Combinatie de nada ideala pentru pescuitul pe ape curgatoare

    Nada astfel combinata este una sarata, de culoare rosie, ideala pentru apele tulburi ale raurilor.

nada pescuit feeder rau

 Ca momeala, pe langa viermi si pinki am mai folosit Haldorado Mei flotant galben fluo – http://www.pescuitlafeeder.ro/magazin/momeala-carlig-flotanta-plutitoare/2815-haldorado-mei-flotant-galben-fluo-5991234596238.html si Haldorado Mei flotant rosu fluo http://www.pescuitlafeeder.ro/magazin/momeala-carlig-flotanta-plutitoare/2816-haldorado-mei-flotant-rosu-fluo-nou-2014-591234596221.html.

Haldorado Mei flotant – fluo

Haldorado Mei flotant – fluo

    Echipament

    Am folosit urmatorul echipament:

    Partida numarul 1

    Primul test l-am facut pe raul Mures in apropiere de localitatea Frumuseni pe data de 9 august. Locul era pe o plaja de unde se retragea apa iar adancimea nu era mai mare de 50-60 de centimetri. In zona respectiva curentul era puternic si a trebuit sa pescuiesc cu cosulete de 45-60 de grame la o distanta de aproximativ 30-35 de metri.

preston korum soundbaits

   Nu am facut nadire grea din cauza curentului puternic. Am pus firul in clipsul mulinetei si am pescuit pe aceeasi linie pe toata durata partidei.

Locul in care am efectuat prima partida de pescuit

Locul in care am efectuat prima partida de pescuit

In asteptarea trasaturilor

In asteptarea trasaturilor

    Partida a fost una placuta, am reusit sa aduc la mal peste 5 kilograme de peste: ochioase, scobari si mrene. Singura problema a fost ca, apa era in continua scadere, iar spre sfarsitul zilei pestii s-au mutat din fata mea si am prins doar ocazional.

Captura mixta: Ochioase, scobari si mrene

Captura mixta: Ochioase, scobari si mrene

    Partida numarul 2

   A doua partida a fost una foarte scurta. Duminica 10 august am iesit pentru 3 ore pe raul Bega in zona Bucovat, aproape de pensiunea Zetas. Nu am avut sperante prea mari, deoarece Bega era crescuta si foarte tulbure, lucru ce se poate observa in urmatoarea imagine:

image021

    Am pescuit cu cosluet de 60 de grame pe toata durata partidei, fara sa fac nadire grea. A durat aproape 1 ora pana la prima trasatura serioasa si dupa scurt timp un scobarel a poposit in minciog.

    Au urmat doua ochioase, o mrenuta si un scobar de 780 de grame, dupa care s-a taiat tot, nu a mai tras nimic. Asa este pe Bega din pacate. Nu am avut asteptari prea mari, dar am plecat fericit: am testat cu success montura combinata cu feedergum.

Scobar de Bega – 780 grame

Scobar de Bega – 780 grame

   Momeala castigatoare in primele doua partide a fost pe departe combinatia dintre mei flotant fluo rosu si 2 viermi, pe un carlig Cralusso Chika de 16 si struna 0.08 mm Preston Reflo Power, asa cum puteti observa in urmatoarea imagine:

Momeala castigatoare

Momeala castigatoare

    Partida numarul 3

    A treia partida a avut loc joi, 14 august, pe raul Mures, in apropiere de localitatea Fantanele. Am ajuns miercuri seara pe malul apei unde am ales un loc cu curent moale spre moderat si o adancime de aproximativ 1-1.3 metri.

    Pentru ca testul sa fie relevant, de data aceasta nu am mai folosit montura cu feedergum. In locul acesteia am preferat o montura simpla, fara antitangle, o agrafa ce culilseaza liber pe firul principal, opritor siliconic si un vartej de care am atasat forfacul. Nu a fost nevoie sa pun cosulete grele, cele de 30 de grame s-au dovedit a fi suficiente.

   Am renuntat la strunele de 0.08 mm, deoarece nu am mai avut acel feedergum care sa-mi ofere siguranta absorbirii socurilor, asa ca am pescuit cu strune de 0.12 mm.

    Cateva imagini cu locul de pe Mures:

pescuit feeder mures

pescuit feeder mures

   Am facut un pescuit foarte precis, cu firul prins in clipsul mulinetei. Astfel am reusit sa fac un pat de nada destul de consistent, iar ochioasele de pe Mures au tras in mod constant toata noaptea.

Rasarit de soare imortalizat pe malul Muresului

Rasarit de soare imortalizat pe malul Muresului

    De la localnici aflasem ca se prinde bine caras in aceasta zona, asa ca am bagat niste porumb dulce in nada. Dupa ce a rasarit si soarele, pe langa ochioase au mai intrat mrenute si morunasi, dar activitatea lor s-a oprit brusc. Stiam ca este posibil ca pesti mai mari sa fi intrat pe vadul nadit, am schimbat asadar pe forfacuri mai scurte si carlige marimea 14 Sensas Feeling 3411 – http://www.pescuitlafeeder.ro/magazin/cu-ban/869-carlige-sensas-3411-nickel.html.

    Pe una dintre lansete am pus o boaba de porumb, iar dupa putin timp a venit si trasatura. La capatul strunei s-a luptat o mrenuta de vreo 600 de grame, dupa care a urmat un caras. Am decis sa pun porumb pe ambele lansete si s-a dovedit a fi o decizie buna. Pana la sfarsitul partidei am reusit sa mai prind 10 carasi, 3 mrene si am avut 3 rupturi… Am intepat 3 pesti mari, dar struna a cedat dupa cateva secunde de drill.

Captura partidei cu numarul 3

Captura partidei cu numarul 3

    Observatii:

  • In primele doua partide (in care am folosit montura cu feedergum) am pescuit pe curent puternic, cosulete mari, struna 0.08 mm si carlige nr 16. Pe Bega nu am avut nici un rateu, am adus toti pestii intepati la minciog, nu am avut nici o ruptura. Pe Mures am pierdut un singur peste in drill, in rest toti pestii au apucat sa vada minciogul.
  • In partida a treia (nu am mai folosit montura cu feedergum) am avut mai multe trasaturi, am prins mai multi pesti, dar in acelasi timp procentajul rateurilor a fost mai ridicata. De asemenea am avut si cateva rupturi in drill.
  • Am folosit strune de aproximativ 1.2 – 1.4 metri, trecand pe forfac mai scurt doar cand am pescuit cu porumb pe carlig.
  • Pentru ca testul sa fie relevant, in toate cele trei partide am optat pentru aceleasi modele de carlige.

    In concluzie, montura cu feedergum nu este la fel de finuta ca una simpla, dar procentajul de finalizare al drillurilor este mult mai ridicata, apropiata de 100%. Cu toate ca, corespunde regulamentului International FIPS-CIPS, nu cred ca as folosi aceasta montura intr-un concurs.

    Inainte de incheiere, as dori sa rog pe cei care vor testa montura sa-mi ofere feedback, daca este posibil. Iar pe colegii care au mai multa experienta ca mine, i-as ruga sa imi dea eventual cateva idei legate de posibilitatea imbunatatirii acestei monturi. Sunt sigur ca este loc pentru asa ceva.

    Nu imi ramane decat sa va multumesc pentru atentie si a va urez traditionalul: Fir Intins!!!

Catch and Release! Nu este obligatoriu, dar este un gest frumos fata de natura!

Catch and Release! Nu este obligatoriu, dar este un gest frumos fata de natura!

    Szilagyi Francisc

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.8/5 (38 votes cast)
Montura combinata cu feedergum in pescuitul la feeder (Szilagyi Francisc, august 2014), 4.8 out of 5 based on 38 ratings

.

Articole care ar putea sa te intereseze:

5 comments

Skip to comment form

  1. Muresan Andrei

    Salut Fery,
    articolul tau mi-a captat cel mai mult interesul,de aceea am sa-l votez.
    Referitor la statistica,deoarece nu ai realizat-o in cadrul aceleiasi partide,schimband doar montura,nu cred ca este relevanta,mai ales ca ai urmarit capturarea de specii diferite in partide diferite,ai schimbat vaduri si timpi si conditii de pescuit.
    Ca si obiectie pur subiectiva si personala,eu nu as folosi tipurile de carlige aratate de tine pentru pescuit in ape curgatoare,in conditii de curent mediu sau sustinut,la scobar sau mreana.
    Referitor la montura nu pot sa adaug decat ca as/voi folosii metoda de atasare a strunei cu bucla dubla,pentru a o putea inlatura mult mai usor,sa nu trebuiasca sa ma chinui ca Dome in videoclip ,pentru a o desface.
    Cu stima,
    Bumy.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 2.7/5 (3 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +4 (from 4 votes)
  2. Muresan Andrei

    In rest, traiasca krill-ul de la Sonu ! :D

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +2 (from 2 votes)
  3. Francisc Szilagyi

    Salut Bumy.

    Cum spuneam in articol, cu siguranta exista metode prin care se poate imbunatati montura. M-am gandit de exemplu sa pun un vartej pentru o atasare mai simpla al strunei.
    Despre carlige pot doar sa zic ca au fost ok, nu am ce sa comentez, dar adevarul este ca nu am luat peste mare ca sa fie testate cu adevarat. Am incercat multe tipuri de carlige la viata mea: de exemplu daca dau peste noapte la mreana folosesc Colmic N500, iar ziua la scobar mai dau si cu Preston PR 322 si PR 344.
    Tu cu ce tip de carlige folosesti la tine pe Mures?

    Referitor la Krill… Urmeaza s-o testez pe rauri :)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  4. Muresan Andrei

    Carlige : Maruto 9411,Preston PR 344(sau altele asemanatoare ca si forma ex Excalibur Crucian),Cralusso Sode Light pentru scobar,mreana mica, morunas,babusca.Pentru mreana trec pe modele de Drennan si Kamasan cu tija mai puternica.
    Acum testez Maver Seria Elite ES42 Silverfish Power 14-16-18 dar se pare ca varful se toceste relativ repede….

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  5. Francisc Szilagyi

    Dintre carligele enumerate de tine, am pescuit doar cu Preston PR 344 si sunt multumit de ele.
    Nu e niciodata prea tarziu sa testez lucruri noi asa ca le voi testa si pe celelalte :)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +4 (from 4 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title="" rel=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>