Pescuit la feeder pe intelesul tuturor

Acum este 16 Aug 2018, 20:15

Ora este UTC + 1 [ DST ]




Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 5 mesaje ] 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Povesti din alte vremuri
MesajScris: 24 Feb 2018, 23:49 
Neconectat
Membru junior
Avatar utilizator

Membru din: 21 Oct 2016, 12:52
Mesaje: 60
Localitate: Bucuresti
Am pomenit in alt topic despre prima revista de vanatoare si pescuit "Carpatii" finantata si editada in Ionel Pop.
Pun mai jos o peste culeasa din unul din numerele acelei reviste referitoare la pescuit . Am pastrat grafia din alte vremuri pentru ca sa nu-si piarda farmecul povestea .
Va doresc lectura placuta

IANUARIE 1935
MOŞ Vasile Drozman
de: I. AL. BRĂTESCU-VOINEŞTI
Când doctorul a propus soţiei mele băi de acid carbonic şi i-a lăsat să aleagă între Buziaş şi VatraDornei, n'am stat o clipă la îndoială. Eu de băi n'aveam nevoe; dar ştiam că Buziaş e o localitate lipsită de un curs de apă, pe când Vatra Dornei era pe marginea Bistriţei, în care puteam să-mi satisfac patima mea de pescuit cu undiţa. La scurtă vreme am putut constata, că în afluenţii Bistriţei din preajma Vatra Dornei: Argestrul, Rusca şi Colbu, păstrăvii pieriseră aproape cu desăvârşire.
La câteva zile, pe marginea apei, făcusem cunoştinţă cu Todiţă, un ţăran tânăr, şi el pătimaş pescar cu undiţa, care mi-a povestit cum, pentru satisfacerea politicianilor, militarilor şi funcţionarilor simandicoşi, vizitatori ai băilor, reprezentanţii autorităţilor locale se adresau braconierilor de meserie, care cu dinamită, cu otrăvuri şi prin răstocirea apelor le pustiiseră. — Tot dela Todiţă am aflat, că singura apă în care erau păstrălvi, şi păstrăvi mulţi, era Bărnarul, de pe domeniul regal Broşteni. îndată ce am aflat, am telegrafiat mareşalului palatului, rugându-l să solicite pentru mine Majestăţii Sale, autorizaţia de a pescui cu undiţa pentru agrement, în apa Bărnarului. Pe vremea aceea trăia încă, Dumnezeu să-l ierte, Regele Ferdinand. In aceeaşi zi am primit răspunsul, că-mi acordase autorizaţia şi că să mă pun în legătură cu administratorul domeniului, căruia i se comunicase.
Am alergat la telefon, — administratorul lipsea din Broşteni, dar cel care-i ţinea locul mi-a spus, că a primit înştiinţarea dela palat şi că mă pot duce când vreau la Fundul Bărnarului, unde e casa paznicului. A doua zi după dejun am pornit într'acolo pe jos, întovărăşit de Todiţă. Dela Vatra Dornei la Fundul Bărnarului, peste dealul Bădei, e un drum încântător. Până în vârful Bădei, doisprezece chilometri de urcuş dulce pe o pajişte despădurită, care îngădue văzului îmbrăţişarea unei privelişti de care nu se poate sătura. La fiecare oprire aruncându-mi ochii înapoi, mă simţeam îmbătat ca de acordurile unei simfonii. Din vârful dealului până la Fundul Bărnarului şase chilometri de scoborîş repede printr'o pădure seculară de brazi, sub umbra tăcerea şi mireazma căreia te simţeai cuprins de evlavie, ca sub bolţile unei catedrale.
Optsprezece chilometri de umblat i-am făcut fără să simt pic de oboseală. Mi-o înlăturau frumuseţea naturei şi perspectiva unei pescuiri rodnice, de care mă asigura Todiţă.
— Acolo da, acolo sunt păstrăvi, acolo nu se atinge nimenea de ei, că sunt păziţi de moş Vasile Drozman şi cu moş Vasile nu e de glumit. Eu îi sunt cam rubedenie, dar credeţi că mi-a îngăduit vreo dată să prinz vreun păstrăv în Bărnaru? Ferit-a sfântul! Ştiţi ce a făcut unui ţigan pe care l'a prins braconând?
- Ce?
— L'a pus de-a mâncat râmele. Să mă bată Dumnezeu dacă vă minţ! Acolo nu se poate pescui decât cu învoire dela palat...
Pe la şase după amiază, când am ieşit din pădure, am dat cu ochii, la o sută de metri sub noi, de apa Bărnarului şi de balta din dosul zăgazului, pe oglinda căreia păstrăvii muscărind făceau rotocoale.
Numai cine e pescar pătimaş cu undiţa poate înţelege valul de fericire de care îmi simţeam sufletul inundat.
Când am ajuns jos, ca din pământ a răsărit în faţa noastră un om cu o înfăţişare fioroasă. Todiţă cu o voce mieroasă mi-l prezintă:
— Dumnealui e moş Vasile Drozman, paznicul. Ce mai faci, moş Vasile? Ce face mama Ilinca?
Fără să răspundă băiatului, paznicul, măsurându-mă cu sprincenile încruntate, mi se adresă mie:
— Dumneavoastră?..
Scosei telegrama din buzunar şi arătându-i-o:
— Iacă, moş Vasile. Am cerut Majestăţii Sale Regelui voe să pescuesc şi am primit telegrama asta, prin care mă îngădue.
Fără a se uita la telegramă îmi răspunse:
—. Eu nu ştiu carte.
— Atunci ce e de făcut?
— Mie îmi trebue deslegare dela domnul administrator.
— Păi am vorbit cu domnul administrator la telefon, — a primit şi dumnealui înştiinţare dela palat, — dumnealui mi-a spus, că pot veni.
— Eu n'am primit nici-o înştiinţare.
Todiţă găsi cu cale să intervie şi să mă recomande:
— Moş Vasile, dumnealui e cutare şi cutare...
Paznicul se răsti la el:
— Taci din gură! Mucosule, tu o să mă înveţi pe mine slujba?
Apoi întorcându-se spre mine:
— Până nu primesc înştiinţare cu pecetie dela domnul administrator nu vă pot îngădui.
Mă uitam la el. Fioros om: înalt, vânjos, ochi sclipitori sub sprincene stufoase, plete şi barbă foarte puţin încărunţite, umeri laţi, braţe puternice, în mâna dreaptă cu degete noduroase o bâtă de corn, în spate o dulamă miţoasă, — aşa trebue să fi fost strămoşii noştri de acum zece mii de ani...
Făcusem pe jos optsprezece chilometri, — vedeam cum săreau păstrăvii afară din apă după musculiţe, vedeam că se înserează, dar vă jur că limpezimea cu care acest om mă făcea să înţeleg deplinul sens al cuvântului paznic, nu mai lăsa în sufletul meu nici-un loc regretului că nu puteam pescui.
Mă aşezai jos fluerând a mirare şi zisei:
— Ei! comedia ciorilor!..
El, după ce mă măsură în tăcere cu ochii câtăva vreme, pricepând pe semne, din faptul că nu mă revoltam şi nu încercam să-l înfrunt, că are deaface cu un om de treabă, îşi îndulci tonul de până atunci şi zise privind spre vale:
— Dacă ziceţi c'aţi vorbit cu domnul administrator, trebue să-mi trimeată răspuns. Cum o sosi, vă îngădui. Astă seară n'o să mai puteţi pescui că
se înserează, dar mâine...
— Dar de găzduit ne găzdueşti?
—. Cum să nu?
Am trecut apa spre casă. Ticăloasă casă, o cocioabă de bârne, care se ţinea în picioare printr'un miraculos echilibru. Baba Ilinca m'a oprit de a intra:
— Nu face de dumneavoastră... mai bine staţi pe prispă, — înăuntru sunt lighioni.
După ce am scos merindele din geantă şi am mâncat pe prispă, de groaza lighionilor mărturisite de baba Ilinca, am rugat pe paznic să ne rânduiască un culcuş în fânul din podul grajdului de lângă casă. Neuitată noapte în care mă împiedecau să dorm mirosul de sulfină al fânului, crâmpeele din priveliştele văzute pe drum şi care-mi răsăreau acum înaintea ochilor închişi şi stelele de pe cer, a cărora splendidă sclipire mă duceam din timp în timp s'o admir din uşa podului. Abia spre ziuă am adormit somn adânc, din care m'am trezit târziu.
Inştiinţare dela administrator nu sosise. Mi-am făcut socoteala: Soarele bătea pe apă, ceasurile bune de pescuit trecuseră de muit... la ce să mai aştept? Mai bine plec şi mă întorc altădată. Gândindu-mă la urcuşul repede de şase chilometri pe care
trebuia săi fac, mă adresai paznicului:
— Moş Vasile, precum vezi nici eu nu mai sunt om tânăr. Urcuşul ăsta e greu. Nu cumva ai vre-un cal să mă ducă până 'n deal?
Avea şi mi-l da cu plăcere. Cum să nu? Şi plecă repede să-l aducă dintr'o poiană din pădure în care păştea.
După ce pieri, baba Ilinca se apropie de mine şi-mi şopti:
— Poiana e depărcior. Până se întoarce, încearcă de prinde câţiva păstrăvi, că ăsta nu e om, e câine.
Abia atunci mi-am dat seama, din urmele rămase pe faţa ei, ce femee frumoasă trebue să fi fost baba Ilinca în tinereţele ei. Mi-a venit s'o sărut; dar îndemnul ei de a pescui nu l-am urmat. Ştiam că la ceasurile zece cât era atunci, cu soarele care bătea în plin pe apă, n'aşi îi putut prinde decât fleacuri de peştişori mici de care mă puteam lipsi...
In curând a sosit şi moş Vasile cu calul, am încălecat şi am pornit la drum. Când am ajuns în vârful dealului am descălecat şi am întins moşului o hârtie de o sută.
El s'a dat să-mi sărute mâna, dar mi-am retras-o.
— Nu aşa, moş Vasile, că măcar că sunt mai cărunţit ca dumneata, eşti mai mare ca mine. Baba Ilinca mi-a spus că te apropii de şaptezeci de ani.
Vino'ncoa. Ne-am îmbrăţişat. Stângăcia lui nu se poate zugrăvi cu cuvinte, abia dacă ar putea-o mima un actor mare.
A tuşit de două ori şi mi-a zis:
— Domnule, când oi ajunge în Vatra-Dornei să chemi la telefon pe domnul administrator şi să-l judeci de ce nu mi-a trimes vestire şi tea făcut să umbli atâta drum ca să dai peste un câine ca mine... Şi să mă 'njuri, că mi se cuvine şi nu-mi pare rău.
Ajuns la Vatra Dornei, m'am dus să vorbesc la telefon cu administratorul. Era dezolat; nu ştia cum să-şi ceară scuze. L'am liniştit spunându-i, că nu-mi părea deloc rău de ce mi se întâmplase, că făcusem o plimbare pe care nu o voiu uita nici­odată şi că ori câţi păstrăvi aşi fi prins nu mi-ar fi făcut mai multă plăcere decât constatarea, că se găsesc încă paznici credincioşi ca moş Vasile Drozman.
M'a rugat stăruitor să mă duc din nou, căci a luat toate măsurile ca paznicul să fie înştiinţat şi am hotărît, că mă voiu duce peste trei zile. Şi în adevăr la ziua hotărîtă am plecat iar, întovărăşit tot de Todiţă, de rândul ăsta călări.
Ne putând uita afecţia din privirea babei Ilinchii, când mă îndemnase să pescuesc în lipsa „câinelui", m'am gândit săi dau şi eu o dovadă de simpatie. Văzusem câte lucruri lipseau din gospodăria ei şi aşa, am băgat într'o desagă o lampă cu câteva sticle, un cot de fitil, un clondir de gaz, câteva cutii de chibrituri, un chilogram de zahăr şi o pereche de tacâmuri...
Când am ieşit din pădure şi am ajuns jos pe marginea apei, tot ca din pământ a răsărit înaintea noastră acelaş moş Vasile şi totuşi altul. îşi potrivise pe semne barba, îşi netezise pletele, că nu mai părea fioros cum mi se înfăţişase întâi. Altul era şi glasul care acum îmi zicea:
—. V'am aşteptat şi ieri. La două ceasuri după plecarea dumneavoastră mi-a sosit înştiinţarea dela domnul administrator. Bine aţi venit sănătos, poftiţi...
Darurile aduse babii Ilinchii iau lăcut mare plăcere. De rândul ăsta ne-a poftit în casa văruită şi curăţată în vederea sosirei noastre. Totuşi de dormit tot în fânul din podul grajdului am dormit.
Aşi părea prea lăudăros dacă v'aşi spune câţi păstrăvi am prins în seara aceea; nu mă pot însă stăpâni de a vă spune cât am crescut în ochii lui moş Vasile, când a văzut cum, cu o undiţă subţire la vârf cât un chibrit şi cu coarde ca firul de păr, scoteam la mal păstrăvi mari şi bătăioşi, — şi mai ales, când m'a văzut desgăţând cu grije şi aruncând înapoi în apă păstrărvii mai mici de douăzeci de centimetri.
Aşa a început prietenia mea cu moş Vasile, la care, trei ani de-a rândul, mă duceam de câteva ori, în luna de vilegiatură ce-mi petreceam la Vatra Dornei. Dela cei cu care vorbeam despre dânsul aflasem că era un vânător grozav, format la şcoala răposatului Grigore Kirileanu, ale căruia isprăvi vânătoreşti răspândiseră în tot ţinutul faima numelui Kirileanu, faimă păstrată de unul din feciorii lui, Ştefan, şi el vestit pescar şi vânător, şi întinsă azi pe tot cuprinsul ţării de munca nepregetată şi rodnică a altui fecior, marele nostru folclorist, Gheorghe T. Kirileanu. Aflasem câţi lupi, câţi râşi şi câţi urşi pieriseră de puşca lui moş Vasile, în cei patruzeci şi doi de ani de când era paznic la Fundul Bărnarului. Mi se povestise cum într'un rând, când i se înţepenise un cartuş în puşcă, dupăce câtărva vreme s'a apărat cu o toporişca cu coadă lungă împotriva unei ursoaice uriaşe, a răcnit la ea atât de fioros, încât ursoaica s'a oprit in loc îngrozită, dându-i astfel pas si schimbe cartuşul şi să tragă în fiara, care peste trei zile a fost găsită moartă pe malul Neagrăi, la nu ştiu câţi chilometri deacolo. Intr'o seară mi-a povestit moş Vasile însuşi această păţanie. Eram în casă şi când, pentru a-mi arăta cum strigase ursoaicei, a răcnit odată: „oooaaac!" s'a stins lampa şi a început să curgă ţărână din tavan. Mă mir cum nu s'a dărâmat casa peste noi.
— Ho! nebunule! a zis baba Ilinca speriată şi jeulându-se să caute chibriturile.
Dar vocea lui moş Vasile nu era totdeauna fioroasă. La timp potrivit putea să fie şi grozav de dulce.
Intr'o dupăamiază stam de vorbă cu dânsul şi cu un alt moşneag mult mai bătrân decât el, pe o poiană cosită din marginea apei. Era prea devreme pentru pescuit, — aşteptam să scapete soarele după creasta din fundul văii, când vedem ieşind
din pădure o femee călare. Venea drept spre noi, că stam chiar lângă drum. Când ajunse lângă noi opri calul.
— 'Nă ziua.
Moş Vasile sări în sus şi cuprinzându-i mâna în labele lui de urs, cu un glas pe care nu i-l auzisem niciodată până atunci:
— Ce faci, fata moşului? Te întorseşi? Te trage dorul de bărbat spre casă?
Femeea râse:
— Eh! dorul de bărbat... Grija copiilor, moş Vasile.
Frumoasă femee! Ce obraji înfloriţi, ce ochi căprui sub sprincene îmbinate şi ce gură cărnoasă cu dinţii albi ca ghioceii! Şi ce bine îi sta călare!
Fără a-i lăsa mâinile dintre ale lui, moş Vasile o întreba:
— Ce face mă-ta? Ce a fost?
— Rătcise, — am tras'o, i-am pus pahare. Acum mulţumim lui Dumnezeu e bine... Dar nu ştii pe maica. Dacă nu sunt eu lângă ea când e bolnavă. I se pare că moare.
Păcat că nu pot să vă fac să vedeţi dragostea din privirea lui moş Vasile.
— Nu descaleci o leacă?
— Nu, moş Vasile, e târziu, m'apucă noaptea pe drum.
Şi desprinzându-şi mâna, clătină din cap spre mine: „rămâneţi sănătoşi"! — îndemnă calul şi o porni.
Moş Vasile, rămas în picioare, o urmărea cu ochii înfloriţi. Când socotii că femeea nu mă mai putea auzi, zisei:
— Moş Vasile, dar dulce ştii dumneata să vorbeşti cu femeile frumoase.
Ca şi cum l'aşi fi trezit din somn cu un ghiont, făcu: „hai?" şi fără altă vorbă o porni grăbit spre casă.
După ce se depărta, unchiaşul care sta jos lângă mine mă atinse cu cotul şi-mi povesti pe şoptite:
— Vasile ăsta a fost pe vremuri amorezat rău de mama femeei ăşteia, care era tot aşa de frumoasă... A fost s'o ia el, dar n'au vrut părinţii şi au dat-o după unul din Cândreni. De foc mare Vasile par'că îşi pierduse minţile... într'un rând a vrut
să-şi facă seama... Dacă o lua el, asta era fata lui, — d'aia îi vorbea aşa dulce...
*
Nu mai dasem de trei ani pe la Fundul Bărnarului, deşi mă chema stăruitor amintirea fermecătoarelor ceasuri petrecute de-atâtea ori acolo, în tovărăşia fiului meu şi a nepreţuitului nostru tovarăş de pescuit doctorul Socrat Lalu, când într'o zi, în- tâlnindu-mă cu doctorul Costinescu, mă întrebă:
— Ce te faci de Paşti?
— Ştiu eu?..
— Eu mă duc la Bărnarul să împuşc cocoşi. Hai cu mine. Iţi iei şi undiţa şi mă înveţi şi pe mine cum se prind păstrăvii.
Partidă de vânat şi de pescuit la Fundul Bărnarului, în tovărăşia doctorului Costinescu! Nebun aşi fi fost dacă n'aşi fi primit cu entuziasm o asemenea propunere, mai ales după ce doctorul a primit şi el o condiţie pusă de mine, anume de a cere Regenţei decorarea lui moş Vasile Drozman cu serviciul credincios.
Şi aşa, cu trei zile înainte de Duminica Tomei am pornit-o spre Fundul Băirnarului, ducând cu noi decretul şi decoraţia. Ajunşi la Broşteni am pus în curent pe adminis-tratorul domeniului cu ce vream să facem şi l'am rugat ca pentru ziua de Duminica Tomii să convoace la Fundul Bărnarului pe toţi pădurarii, ca să asiste la decorarea lui moş Vasile.
Administratorul a înţeles numai decât ce îndemn la îndeplinirea datoriei se adresa prin acest fapt subalternilor lui şi a dat poruncile trebuincioase.
De când nu mai dasem pe la moş Vasile se făcuseră acolo unele schimbări: anume se construise pe un dâmb la vreo sută de metri de locuinţa lui, o casă pentru oaspeţi, în care am fost găzduiţi. Nici nu mă încerc să vă descriu bucuria lui moş Vasile şi a babei Ilinchii când au dat cu ochii de mine, nici bucuria mea când am dat cu ochii de ei. Mă rog, trei ani de când nu ne mai văzuserăm...
In Duminica Tomei, când m'am sculat de dimineaţă şi m'am uitat pe fereastră, şase pădurari, îmbrăcaţi în uniformă stau de vorbă în curte. De vale în bătătura lui moş Vasile, el şi baba Ilinca, curaţi, primeniţi, şedeau pe prispa casei şi bănuesc că se întrebau cu nedumerire ce o fi însemnând adunarea asta a tuturor pădurarilor. De vre-o vânătoare nu putea să fie vorbă, nu-i spusese nimeni nimica şi apoi vânătoare în uniformă de mare ţinută? Steteau pe prispă şi se uitau nedumeriţi.
Când am fost gata, am ieşit şi noi în pridvorul casei, administratorul, doctorul Costinescu şi eu.
Pădurarii s'au aliniat şi au luat poziţie. Atunci am strigat spre vale:
— Moş Vasile!
— Eah!
— Vino încoa. Să vie şi baba Ilinca.
Au venit.
Doctorul i-a vorbit aşa:
— Moş Vasile. De patruzeci şi cinci de ani slujeşti cu dragoste şi cu credinţă Casa Regalai. Ai slujit pe Regele Carol, ai slujit pe Regele Ferdinand şi acum cu aceeaşi credinţă slujeşti pe Alteţa Sa Regală Principele Nicolae. Socotind că se cuvine o răsplată zelului cu care atâta timp ţi-ai împlinit datoria şi cu care şi astăzi ţi-o împlineşti, Majestatea Sa Regele Mihai ţi-a acordat decoraţia Serviciul Credincios, şi nea însăircinat pe noi să ţi-o aducem.
Neam scoborât, doctorul i-a atârnat decoraţia, eu i-am întins decretul şi ne-am îmbrăţişat. Şi am văzut atunci cum două şiruri de lacrămi se scurgeau nu numai pe obrajii ofiliţi ai babii Uinchii, care era o biată femee, dar şi pe obrajii omului fioros, care oprise ursoaica in loc cu un răcnet.

_________________
Razvan,


Sus
 Profil  
 
pescuit la feeder magazin banner
 Subiectul mesajului: Re: Povesti din alte vremuri
MesajScris: 25 Feb 2018, 02:53 
Neconectat
Moderator
Avatar utilizator

Membru din: 24 Mai 2012, 19:16
Mesaje: 7093
Localitate: Bucuresti
Welcome back "utz" ! :D

_________________
REGULAMENT FORUM

Dimensiunea maxim admisa a pozelor postate - 850 pixeli pe orizontala !


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: Povesti din alte vremuri
MesajScris: 25 Feb 2018, 07:25 
Neconectat
Membru senior
Avatar utilizator

Membru din: 20 Dec 2013, 10:41
Mesaje: 868
Localitate: Ploiesti
Relu scrie:
Welcome back "utz" ! :D


Fix la asta m-am gandit si eu cand am inceput sa citesc :)))))))))))))))

_________________
Gone fishing!


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: Povesti din alte vremuri
MesajScris: 26 Feb 2018, 14:56 
Neconectat
Membru junior
Avatar utilizator

Membru din: 01 Feb 2013, 20:44
Mesaje: 409
Localitate: Bagaciu, Mures
Blackcrotal?

Trimis de pe al meu ALE-L21 folosind Tapatalk


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: Povesti din alte vremuri
MesajScris: 26 Feb 2018, 23:37 
Neconectat
Membru junior
Avatar utilizator

Membru din: 21 Oct 2016, 12:52
Mesaje: 60
Localitate: Bucuresti
Da eu am fost acum mult timp in urma blackcrotal si apoi utz .
Nu inteleg de ce povestea lui "MOŞ Vasile Drozman" v-a reamintit de mine pentru ca nici o data pana acum nu am pus aici nici una din povestirile si nuvelele existente in colectia revistei "CARPATII " si nici nu-mi amintesc sa fi discutat vreo data de acesta povestiri .
O seara buna va doresc,

_________________
Razvan,


Sus
 Profil  
 
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 5 mesaje ] 

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
Powered by phpBB® Forum Software © phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România